Digne les Bains


Este un oras in Franta, prefectura departamentului Alpes de Haute Provence in regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur. Valoarea stiintifica a zonei Digne este foarte bine cunoscuta inca de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, geologii mentionand bogatia acestui teritoriu si importanta lui pentru studiul istoriei Pamantului. Zona Digne face parte din Regiunea Provence Alpes Cote d`Azur si este situata la 150 km nord de Marsillia, 150 km de Nice si 170 km de Grenoble, intr-o regiune montana. Renumita pentru apele termale si agricultura traditionala. Digne este centrul regiunii de lavanda Pays de Digne.
Digne les Bains

Digne les Bains

Muzee:
– Musée Alexandra David-Neel (in casa unde a trait).
– Musée d’Art Religieux.
– Musée Gassendi (vechiul muzeu Municipal, se prezinta arheologie, istorie naturala si regionale, obiecte stiintifice si picturi).
– Musée de la guerre 1939-1945.
 
Confruntata cu declinul economic, cu depopularea si ocolita de rutele turistice traditionale, autoritatile locale au demarat un proiect de protectie a patrimoniului natural local prin crearea Rezervatiei Geologice Haute Provence, in anul 1984. Teritoriul cuprinde 18 situri geologice strict protejate ce acopera o istorie a Pamantului de peste 300 milioane de ani, incepand din Carbonifer si pana in prezent. In cadrul siturilor protejate este interzisa colectarea sau distrugerea fosilelor iar in restul teritoriului colectarea se poate face numai cu aprobare. In afara siturilor mentionate infrastructura rezervatiei cuprinde un muzeu, un acvariu, sediul rezervatiei, un centru expozitional, ateliere pentru artisti, muzee de sit, centru de documentare, atelier de mulaje, magazin de souveniruri, centru de primire si doua centre de vizitare teritoriale, tematice: Sirene si sirenieni (Castellane), Istoria Timpului (Sisteron). Acesta strategie a fost rasplatita de UNESCO prin organizarea la Digne, in 1991, a Primului Simpozion International privind Protectia Patrimoniului Geologic.

Aix en Provence


Un orasel incantator tipic zonei provensale, este un oras universitar care in vechime era un oras al aristocratiei, strazile sale fiind umblate de multi conti si regi. Vechea capitala a departamentului, oras datand din perioada romana, Aix-en-Provence a intrat in istorie atat ca unul dintre cele mai importante centre universitare franceze, cat si ca un loc unde au lucrat si locuit mari artisti francezi, precum Cezanne. Este un oras vechi, cu numeroase monumente istorice, cladiri, locuinte si vile de secol XVII – XVIII, cateva muzee. Este astazi un important centru economic si financiar, dar regiunea este renumita si pentru vinurile sale de cea mai buna calitate. In fiecare an aici are loc un festival de opera, „Festival International d’Art Lyrique”, unul dintre cele mai apreciate de cunoscatori. Prima editie a avut loc in 1948, iar de atunci in iunie-iulie Aix-en-Provence este plin de turisti, muzicieni si pasionati. Orasul este cunoscut si pentru numarul foarte mare de fantani, de la Fontaine des Quatre Dauphins (secolul XVII), creatia lui Jean-Claude Rambot, la fantani de secol XIX, adevarate opere de arta, raspandite peste tot.
 

Aix de Provence

Aix en Provence

Obiective si muzee:
– Cours Mirabeau: bulevardul principal al orasului si loc de promenada pentru localnici si turisti, Court Mirabeau imparte Aix-en-Provence in doua, urmand practic vechea linie a zidurilor orasului. Strajuit de copaci, magazine si cladiri clasice, veti gasi aici si faimoasa braserie Deux Garcons, construita tocmai in 1792, care i-a avut printre clienti pe Zola, Cezanne si, se spune, Hemingway.
– Musee Granet: interesante lucrari de arta si descoperiri arheologice, foarte diverse, dar cea mai interesanta colectie o reprezinta cele 18 lucrari de Cezanne, cateva dintre ele fiind cele mai bune realizate de artist.
– Atelier Cezanne: Aix-en-Provence a jucat un rol important in viata artistului, iar Cezanne a descoperit in vechiul oras suficiente surse de inspiratie, precum si atmosfera necesara pentru lucru. Astazi atelierul sau este un interesant muzeu memorial, recomandat celor care vor sa descopere cum lucra si traia marele pictor.
– Le Musee de Tapisseries: una dintre cele mai bogate colectii de tapiserii.
– Le Pavillon de Vendome: superba vila de secol XVII, gazduieste expozitii permanente si temporare.
– Le Musee du Vieil Aix: pentru cei interesati de trecutul, traditiile si momentele importante din istoria orasului si a regiunii.
– Catedrala Saint Sauveur: situata in „orasul vechi”, fiind construita pe locul unde se gasea un templu roman, a fost ridicata in secolele XI – XIII. Cu o intrare in maniera gotica, numeroase decoratiuni interioare si exterioare, tapiserii foarte vechi, obiecte de cult si opere de arta religioasa, Catedrala Saint Sauveur este strajuita de un turn si de Palatul Arhiepiscopal.
– Hotel de Ville: situat intr-una dintre principalele piete din Aix-en-Provence, a fost construit la jumatatea secolului XVII si este un edificiu in stil clasic, surprinzator prin numeroasele elemente decorative din lemn, dar si pentru bogata biblioteca, unde pot fi citite mai multe manuscrise.
– Halle de Grains: fosta Bursa de Cereale se gasea intr-o cladire de secol XVIII proiectata de fratii Vallon.
– Cartierul Mazarin: cel mai important cartier vechi al orasului, s-a dezvoltat in a doua jumatate a secolului XVII, sub indrumarea fratelui Cardinalului Mazarin, astazi fiind interesant pentru arhitectura cladirilor de aici, pastrata aproape intacta. Tot aici se gaseste si Biserica Saint-Jean-de-Malte, datand din secolul XIII.

Avignon


Avignon este un oras in sudul Frantei, prefectura departamentului Vaucluse in regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur. Centrul istoric din Avignon a fost inscris in anul 1995 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. 
 
In secolul XIV acest oras din sudul Frantei a fost resedinta papala, iar renumitul Palais des Papes, o fortareata ale carei decoratiuni au fost realizate de Simone Martini si Matteo Giovanetti, domina si astazi orasul. In afara stilului gotic, la Avignon veti gasi si alte monumente, precum Petit Palais sau Catedrala Notre-Dame-des-Domes, ce completeaza ansamblul de edificii, o marturie a rolului important jucat de Avignon in istoria Frantei si a crestinatatii apusene. 
 
Regiunea a fost locuita inca din perioada preistorica, dar adevaratul oras avea sa fie fondat in epoca romana, din pacate prea putine constructii s-au pastrat, iar in perioada medievala a devenit unul dintre cele mai importante orase din Franta, mai ales ca punct comercial si religios. 
 

Avignon

Avignon

Obiective turistice: 
– Pont d’Avignon orasul a ramas celebru in mare masura datorita acestui obiectiv, Pont d’Avignon din arhicunoscutul cantecel pentru copilasi. Cunoscut si ca Pont Saint-Benezet, astazi ruinat, podul a fost construit in perioada medievala, inainte ca Avignon sa devina oras papal, pentru a permite trecerea spre Villeneuve-les-Avignon. Era o constructie masiva, ce si-a dovedit utilitatea. Cu cele 22 de arcade originale, din care s-au pastrat doar 4, era suficient de solid si de mare, dar ulterior a fost lasat in paragina si in final abandonat. 
– Le Palais des Papes (Palatul Papilor) se deseneaza gratios pe cer, cu turle si turnulete, in stil gotic, cu ziduri de peste 5 metri grosime. Se pot vizita 25 de camere, printre care salile de receptie, manastirea, capelele si apartamentul privat al papei. Incendiile au distrus multe dintre incaperi si doar unul dintre dormitoare a ramas complet mobilat pentru a impresiona turistii.

Montpellier


Este un oras insorit din sudul Frantei, situat pe coasta Mediteranei, intre Marsilia si granita cu Spania, avand o populatie de cca 250.000 locuitori. Atractiile turistice principale sunt: Muzeul de Arta Fabre, Gradina orasului (Jardin de Plantes), Catedrala Sf. Petru si strada istorica Esplanada Europei.
 
Capitala a departamentului Herault si al regiunii Languedoc-Rousillon, Montpellier nu este un oras foarte mare, dar atrage numerosi turisti datorita farmecului partii vechi, magazinelor, muzeelor si restaurantelor, precum si stilului de viata, foarte relaxat si contemporan. Exista numeroase localuri pentru toate gusturile, anticariate, magazine, buticuri, baruri si restaurante. La sud de oras veti gasi numeroase plaje de buna calitate. 
 
Fondat in secolul X, Montpellier a devenit inca din Evul Mediu un centru cultural si economic cosmopolit, unde evreii, musulmanii si crestinii au trait mereu in buna intelegere, toleranta si respectul reciproc asigurand dezvoltarea rapida a orasului. Montpellier este si un adevarat muzeu de arhitectura franceza din epoci diverse, aici putand fi admirate cladiri vechi, un turn de apa de secol XVIII, strazi inguste, pietruite, dar si un cartier nou, a carui constructie a inceput in anii ’70 ai secolului trecut. Cel putin la fel de interesante sunt numeroasele castele, majoritatea putand fi vizitate sub indrumarea unui ghid. 
 

Montpellier

Montpellier

Muzee, obiective, atractii: 
– Chateau d’Assas in trecut era o resedinta de vara, creatia arhitectului Giral, fiind una dintre cele mai frumoase cladiri din aceasta regiune a Frantei. Interesanta este si colectia de instrumente muzicale de epoca. 
– Castelul Mogere un alt castel deosebit, construit in secolul XVIII si extins in secolul XIX, aici poate fi admirata o superba colectie de mobilier, dar si decoratiunile interioare si gradinile. 
– Castelul Flaugergues datand din secolul XVII, mobilierul este realizat de artisti francezi si italieni in secolele XVII si XVIII. Castelul gazduieste o bogata colectie de arta si este inconjurat de gradini amenajate in stil francez. 
– Muzeul Languedoc gazduit de o vila superba, are colectii variate si foarte bogate de piese preistorice, galo-romane, elene, etrusce, egiptene, medievale si nu numai, dar si o mica selectie de ceramica si sculptura. 
– Muzeul Fabre creat in 1825 de pictorul Francois Xavier Fabre, astazi este unul dintre cele mai cunoscute si valoroase muzee franceze, cu bogate colectii de arta flamanda, olandeza, italiana, spaniola si franceza din secolele XVI-XVIII. Interesanta este si sectiunea dedicata artei franceze de secol XIX, dar si colectiile de ceramica, sculptura si pictura contemporana. 
– Muzeul de Anatomie se gaseste in cladirea Facultatii de Medicina din Montpellier, una dintre cele mai apreciate din Franta. 
– Muzeul Atger gazduit tot in cladirea Facultatii, aici vizitatorii vor gasi una dintre cele mai bogate colectii de desene ale artistilor francezi, flamanzi, germani, italieni, olandezi, adunate cu migala de colectionarul Xavier Atger, care si-a donat aceasta veritabila comoara Facultatii de Medicina, in secolul XIX. Tot aici se gaseste si o colectie de manuscrise datand dins secolele VIII – XIX, precum si o colectie foarte valoroasa de desene ale artistilor flamanzi. 
– Musee du Vieux Montpellier dedicat istoriei vechiului oras, cu o colectie interesanta de mobilier, arta, documente si obiecte diverse. 
– Muzeul Fougau muzeu privat, de arta si traditii, poate fi vizitat ca o completare la Musee du Vieux Montpellier. 
– Muzeul Farmaciei a fost deschis in 1972 si este deosebit de popular printre turisti, in mare parte datorita bogatei colectii de documente. 
– Musee des Moulages institutie inedita, in salile sale puteti vedea peste 300 de mulaje, reproduceri ale unor sculpturi antice si medievale, foarte bine realizate. 
-Muzeul Infanteriei un muzeu militar foarte interesant, ce prezinta in detaliu evolutia infanteriei din 1480 si pana in prezent. In afara exponatelor arme, armuri, documente, muzeul are si o sectiune de machete si obiecte.

Marsilia


Este al doilea cel mai mare oras din Franta. Situata in vechea provincie franceza Provence (Provenca in occitana) si pe coasta Mediteranei, este cel mai mare port comercial al tarii. Marsilia este prefectura departamentului Bouches-du-Rhone si capitala regiunii Provence-Alpi-Coasta de Azur. 
 
Are o populatie de 820.900 locuitori (2004), care ajunge la peste 1.550.000 in aglomerarea urbana Marsilia-Aix-en-Provence. 
 
Situata pe coasta de sud-est a Frantei, la Marea Mediterana, Marsilia este cel mai vechi oras al tarii si al doilea oras ca marime dupa Paris. Datorita trecutului sau unic, initial aici se stabilisera marinarii greci in anul 600 i.Hr., acest port este plin de istorie si de arhitectura uimitoare. In centrul orasului se afla splendida cladire Notre Dame de la Garde, care este construita pe fundatia unei biserici din secolul al XIII-lea cu origini misterioase, cu colectiile sale inchinate supravietuitorilor razboiului si marii. Clopotnita este inchinata Sfintei Fecioare si este foarte cunoscuta, are 47 de metri inaltime si o statuie de aur a Sfintei Fecioare in varf, care este protectoarea orasului. In apropiere se afla Longchamp, un palat aproape renascenist, deci foarte asemanator cu vilele italiene de pe timpuri, inconjurat de gradini, apa, fantani alegorice si statui.
 
Din antichitate, Marsilia a fost cunoscuta ca una din cele mai populate zone din Galia. Latinii o numeau Massalia, si mai curand decat Lutetia (Paris), orasul a devenit o putere militara, culturala, terestra si maritima. Istoria sa este extrem de veche: expertii nu au nicio indoiala ca Marsilia este cel mai vechi oras francez; exista unele teorii precum ca ultimii supravietuitori ai Troiei s-ar fi stabilit aici. 
 

Marsilia

Marsilia

Partea centrala a orasului este foarte interesanta din punct de vedere cultural si arhitectonic. Altadata un oras industrial si centru economic, astazi Marsilia este si un respectat centru cultural, fie ca este vorba de cinematograf sau teatru, de spectacole de teatru si muzica sau de prezentari de moda. Fara a renunta catusi de putin la fascinanta istorie, Marsilia este astazi un oras modern, care traieste intr-un ritm trepidant. Oricum, trasatura cea mai extraordinara a Marsiliei ramane portul. 
 
Obiective, muzee, atractii: 
– Abatia Saint Victor construita in secolul V in locul unde a fost inmormantat Sfantul Victor, martir roman din secolul III, a fost distrusa de mai multe ori, fiind de fiecare data reconstruita cu migala. 
– Chateau d’If celebra fortareata/inchisoare exista in realitate, la Marsilia. Construita in 1524 de catre Francois I, a devenit temnita din secolul XVII, dar cu adevarat celebra dupa ce a fost mentionata in romanul „Contele de Monte Cristo”. 
– Palais du Pharo creatia arhitectului parizian Lefuel. 
– Palais Longchamp turn municipal de apa, construit in 1839, in paralel cu celebrul Canal. Complexul, care gazduieste astazi si Muzeul de Arta, dar si cel de Istorie Naturala, a fost terminat in 1869. 
– Gara Saint-Charles usor de recunoscut, dupa ce a fost folosita ca decor in numeroase filme, este una dintre cele mai vechi si mai frumoase din Franta, arhitectura clasica, in combinatie cu influentele orientale, fiind cu adevarat surprinzatoare. 
– Fortul Saint-Nicolas fortificatia in forma de stea a fost construita in 1680, la ordinul lui Ludovic XIV, pentru a proteja orasul. 
– Basilique Notre Dame de la Garde prima biserica a fost construita aici in 1214, iar in 1524 Francois I, construia aici un impresionant fort. Basilica de astazi, imbinand inspirat stilul bizantin cu cel roman, creatie a arhitectului Esperandieu, este unul dintre cele mai important proiecte arhitectonice din timpul celui de al Doilea Imperiu. 
– Unite d’habitation Le Corbusier, La Cite Radieuse unul dintre cele mai ambitioase si mai interesante proiecte arhitecturale din Marsilia, ridicat intre 1947-1952, acest edificiu este o aplicare a principiilor „orasului radiant” imaginat de Le Corbusier. Cele 50.000 de tone ale constructiei inedite sunt sustinute de 34 de stalpi din beton, in interior gasindu-se 337 de apartamente, fiecare cu o mica terasa. Pe acoperisul ansamblului se gasesc o terasa, o sala de sport, o mica piscina pentru copii si chiar o gradinita cu loc de joaca. Totul creat de Le Corbusier, un mic oras restrans la o singura cladire imensa. Un proiect straniu, dar fascinant. 
– Le Zenith-Dome una dintre cele mai noi cladiri din Marsilia, acest teatru a fost construit in 1994 de arhitectul Olivier Ceyrac, putand gazdui intre 2500 si 8000 de spectactori. 
– Muzeul de Istorie Naturala in cladirea Palatului Longchamp poate fi vizitat unul dintre cele mai bune muzee de istorie naturala din lume, cu o sectiune speciala dedicata descoperirilor facute in regiune. De interes este si biblioteca stiintifica a muzeului. 
– Musee des Beaux Arts este una dintre cele mai importante institutii culturale din Marsilia, situata din 1869 in aripa stanga a Palatului Longchamp. Aici se gasesc numeroase lucrari ale scolilor franceze, italiene si flamande, intre care creatii de Rubens, Courbet, Carrache, precum si o mica selectie de sculpturi. O sectiune aparte este expozitia permanenta dedicata Scolii Provensale, unde se gasesc lucrari din secolele XVII – XIX. 

De ce Provence?


Provence este o regiune in sud estul Frantei, care e limitata de Marea Mediterana, Valea Ronului si Italia, in nord se afla provincia Dauphiné situata in regiunea Ron-Alpi
 
Capitala provinciei este Marseille, de aceasta provincie istorica apartin departamentele: Alpes-de-Haute-Provence, Var, Vaucluse si Bouches-du-Rhône. Acestea, impreuna cu departamentele Hautes-Alpes si Alpes-Maritimes alcatuiesc azi regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur. 
 
Agricultura regiunii este de tip mediteranean unde cultivarea fructelor si legumelor are o pondere deosebita, mai cunoscute fiind ciresele, piersicile, caisele, migdalele si pepenii provensali de Cavaillon
 
Uleiurile de masline cele mai bune provin de la sud de Alpilles (lant muntos calcaros in centrul regiunii Provence situat intre Avignon, Cavaillon si Arles) si anume Vallée des Baux de Provence ca si din Nyons. In locurile mai inalte sunt campurile cu lavanda, importante pentru industria parfumurilor avand centrul in orasul Grasse langa Nice pe Côte d’Azur. 
 
Bucataria provensala este renumita prin mancarurile condimentate cu diferite condimente locale mai cunoscute fiind: supa de peste Soupe-de-Poisson, o mancare de peste, Bouillabaisse sau un gulas din carne de vita Aioli. Vinurile provensale sunt renumite multumita climei mediteraneene si aerului uscat adus de vantul Mistral cu regiunile viticole mai importante Côtes de Provence, Bouches-du-Rhône, Côtes du Rhône, Côtes du Luberon si Côtes du Ventoux. Vinul rosu fiind mai renumit ca Châteauneuf-du-Pape, Gigondas, Bandol si Palette. 
 
De la Pont du Gard (unde se afla un faimos apeduct roman, inalt de 47 metri si lung de 270 metri, parte dintr-un sistem de aproape 45 kilometri, prin care orasul Nimes era alimentat cu apa) la Arles si Nimes se gasesc cateva din cele mai vechi si bine conservate ruine romane. 
 
Mai puteti vedea abatiile de la Senanque si Montmajour, castelele feudale de la Tarascon si Beaucaire, palatul papal de la Avignon si in tot tinutul, podgorii intinse si orasele fermecatoare. Inca din Evul Mediu, “La route de la lavande” (Drumul lavandei) aducea bani frumosi si miresme incantatoare acestei zone, conectand 2.000 de cultivatori din Drome, platoul Vaucluse si Alpii din Provence. Cele mai frumoase campuri sunt langa Mont Ventoux, Forcalquier si Valensole. Firme celebre, precum Body Shop, Occitaine si Dior, cumpara direct de aici lavanda pentru produsele lor. 
Campuri de lavanda

Campuri de lavanda

Principalele orase din Provence (regiunea din sudul Frantei) sunt Saint Etienne, Grenoble, Aix en Provence, Marsilia, Avignon, Nimes, Montpellier, Toulouse. Unul din cele mai fermecatoare orase din Provence este micul port Cassis, unde podgoriile se invecineaza cu dealurile calcaroase aflate deasupra golfurilor stancoase.

Riviera Franceza


Riviera Franceza a fost paradisul opulentei timp de aproape 400 de ani. Astazi, statiunile si orasele de pe coasta de 120 de kilometri a Frantei la Marea Tireniana, au devenit accesibile si turistului de rand. Totusi, Saint Tropez, Cannes sau Juan les Pins sunt nume cu rezonanta care isi respecta exclusivitatea de bastioane ale luxului si exotismului european. Coasta de Azur inseamna insa mult mai mult decat atat. Exista aproximativ 50 de statiuni pe Coasta de Azur – localitati mici sau orase care pot satisface orice pretentie turistica. Un lucru este cert aceasta experienta trebuie traita, mai devreme sau mai tarziu, de catre orice turist pasionat de inedit, natura si spectacole urbane.
 

Riviera Franceza

Riviera Franceza

Côte d’Azur se afla cuprinsa din punct de vedere administrativ in regiunea Provence-Alpes-Côte d’Azur si este impartita la randul ei in sase departamente. Marele atu al acestei regiuni a fost dintotdeauna cadrul natural de o frumusete spectaculoasa. Muntii Alpi se prabusesc practic in mare, creand astfel o multime de golfulete sau faleze de o frumusete aproape paradiziaca. Regiunea a cunoscut o dezvoltare turistica extrem de timpurie. Familiile nobile sau cele ale burgheziei italiene, franceze, germane sau ruse veneau aici in perioada antebelica. Nisa, Marsilia si Cannes erau localitati destinate luxului. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, investitiile majore in turism, precum si o strategie axata pe diversitate au dus la largirea segmentului turistic. Nisa, precum si multe alte statiuni de pe coasta franceza de sud, au o oferta hoteliera extrem de diversificata, care permite sederea si cu un buget mediu sau mic. 
 
Simbolul opulentei la fel ca si principatul Monaco, aflat in partea estica a Coastei de Azur, riviera franceza este de fapt un mic Las Vegas european. Chiar putin mai mult, am indrazni sa spunem daca tinem cont de prezenta unui numar mare de muzee, castele, vestigii istorice si stradute vechi pe care se afla case-monument, veritabile opere de arta ale secolelor trecute. Toate aceste lucruri se armonizeaza perfect cu yachturile mereu ancorate in porturi – statiunile de pe Coasta de Azur sunt majoritatea porturi si puncte de oprire in itinerariul vaselor de croaziera cu barcutele de pescari care intregesc farmecul locului si cu sutele de magazine de lux, restaurante, hoteluri, resedinte de vara ale vedetelor sau ale unor personalitati importante ale lumii politice sau economice pe plan mondial. Arhitectura unica, precum si peisajele absolut spectaculoase, plajele largi si facilitatile turistice fac din aceasta zona o regiune turistica si istorica ce si-a atins gradul de perfectiune. 
 
Zecile de localitati care au cunoscut de-a lungul anilor o dezvoltare turistica fara precedent sunt extrem de frumoase datorita golfurilor create in urma intalnirii Alpilor cu Marea Tireniana – parte a Marii Mediterane.

Regiunea franceza Provence – istoric si geografie


Provence-Alpi-Coasta de Azur (franceza Provence-Alpes-Côte d’Azur, acronim PACA) este una dintre cele 26 regiuni ale Frantei. Capitala regiunii este orasul Marsilia iar regiunea cuprinde 6 departamente. 
Regiunea franceza Provence

Regiunea franceza Provence

 

Istoric
 
Regiunea este formata din teritoriile din cateva foste provincii franceze: Provence, Teritoriul Papal Avignon, Nisa si sudul provinciei Dauphiné. Regiunea Provence a fost locuita inca din timpuri preistorice. A fost locuita de catre Liguri si apoi de catre celti, iar din 600 i.Hr. au fost infiintate colonii grecesti si feniciene. In secolul II i.Hr. romanii au inceput sa ocupe progresiv regiunea, aceasta devenind treptat o provincie, numele francez provenind din latinescul provincia. Dupa caderea Imperiului Roman, regiunea a decazut foarte tare, suferind multiple invazii, din partea vizigotilor in secolul V, al francilor in secolul VI, al arabilor in secolul VIII precum si numeroase raiduri ale piratilor berberi. 
 
Intre 1032 si 1246 regiunea a fot partea a Sfantului Imperiu Roman, si a devenit un fief al Regatului Frantei din 1246, sub stapanirea membrilor dinastiei Angevin pana in 1481, cand a fost mostenita de regele Ludovic al XI-lea. A fost incorporata definitiv in regatul Frantei abia in 1486 iar diferite enclave au fost adaugate succesiv: Orange in 1672, Teritoriul Papal Avignon (un domeniu papal in 1791 si Nice in 1860. 
 
Geografia
 
Regiunea contine zone muntoase in partea de est, reprezentand extremitatea sud-vestica a lantului Alpin. Coasta marii mediterane in aceasta parte este formata din relief abrupt ce izoleaza zonele litorale. In partea vestica, relieful este sub forma unor campii in valea inferioara a Ronului care se varsa in Marea Mediterana printr-o delta. Climatul este de tip mediteraneean, influentat de vantul dinspre nord ce coboara pe culoarul Ronului – Mistralul. Regiunea este dens populata de-a lungul coastei in jurul oraselor Marsilia, Toulon si Nisa, si de-a lungul Ronului cea mai mare aglomerare fiind Avignon. 

Monte Carlo


A devenit in timp o destinatie turistica foarte dorita, fiind astazi un simbol al luxului, frumusetii, elegantei si bogatiei. Aflat pe Riviera Franceza, Principatul Monaco este parte a Frantei, dar este independent si are deschidere la Marea Mediterana. In intreaga lume este cunoscuta politica tax-free din Monaco si Monte Carlo, locuitorii nu platesc taxe. Intregul venit anual al tarii este castigat din turism si jocuri de noroc. 
 

Monte Carlo

Monte Carlo

Multi dintre rezidentii din Monaco sunt milionari ai altor tari. Ca lider mondial al luxului si banilor, Monte Carlo este unul din cele mai scumpe locuri de pe Pamant. Statul nu impune impozite pentru persoane private. In fiecare an numerosi turisti sunt atrasi de clima placuta si de cazinoul din Monte Carlo. Acum cativa ani un mare proiect de modernizare a dus la extinderea portului folosit de navele de croaziera si de ambarcatiunile private. 
 
Este totodata locul preferat al starurilor aflate in vacanta pe plaja Larvotto. Aleea starurilor, unde multe vedete si-au lasat amprenta, este locul preferat de promenada pentru turisti. Pentru o plimbare linistita, cele mai potrivite sunt stradutele orasului istoric. Monte Carlo este gazda curselor de mare viteza care au loc la inceputul verii. Cei care ajung la Monte Carlo trebuie sa viziteze magazinele chiar daca nu sunt la indemana oricui. Monte Carlo cuprinde urmatoarele zone turistice: cazinoul aflat in centru, Larvotto, plaja din estul principatului, Saint Roman si Tenao in nord-est, Saint Michel, zona rezidentiala. 
 
Principalele atractii: Muzeul National, Gradina regala de trandafiri, Muzeul preistoric de antropologie, Catedrala Monaco, Plaja Larvotto, Muzeu Naval, Muzeul figurinelor de ceara.

Cannes


Orasul Cannes (salonul de iarna al aristocratiei mondiale), isi datoareaza reputatia atat frumusetii sitului natural si blandetii climei, cat si sporturilor elegante si splendidelor festivaluri care au loc aici. Localitatea isi are originea in secolul X in micutul port de pescari Canois, adica Portul Trestiilor (aceasta planta crestea din abundenta in mlastinile din imprejurimi). 
 

Cannes

Cannes

Lansarea localitatii ca statiune balneoclimaterica s-a produs in prima jumatate a secolului XIX de catre lordul englez Brougham, care in 1834 neputand intra in Nisa aflata in carantina din cauza unei epidemii de holera ce bantuia in Provence, se opreste la Cannes, unde captivat de farmecul locului isi construieste o locuinta. De atunci el paraseste in fiecare iarna Londra pentru a-si face cura la soare la Cannes. Exemplul sau este urmat de aristocratia engleza. 
 
In a doua jumatate a secolului XX, in vilegiatura statiunii la sezonul de iarna s-a adaugat si un stralucitor sezon estival. Festivitatile de la Cannes se bucura de un renume mondial bataliile cu flori, sarbatoarea mimozei, Festivalul International al Filmului, una dintre cele mai prestigioase manisefestari artistice de pe coasta de azur. 
 
Bulevadul La Croisette, cea mai frumoasa artera a orasului, o admirabila promenada lunga de 5 km, decorata cu flori si palmieri, incadrata de hoteluri si magazine luxoase, la capatul vestic este amplasat cazinoul, iar pe la mijlocul lui Palatul Festivalurilor. Pe aceasta promenada au loc faimoasele batai cu flori (mimosa) floare importata din San Domingo la 1835, cultivata pe aproape 700 de hectare in regiune. 
 
Orasul filmului, se afla la 35 de kilometri de Nice, la 55 de kilometri de Monaco si la 60 de kilometri de granita cu Italia. Chiar daca, pana acum 150 de ani, acest orasel de la malul Mediteranei nu era altceva decat un mic sat de pescari, astazi, el este cel mai elegant, sofisticat si popular oras al Rivierei Franceze. Localitatea isi tripleaza numarul de vizitatori in timpul Festivalului de Film, iar lunile de vara sunt aglomerate la modul absolut. Cannes este in primul rand o statiune de lux. Are bulevarde largi, o faleza impresionanta, extrem de multe magazine, restaurante si hoteluri de lux. Partea cultural-istorica nu este insa nici in acest oras ignorata. Si aici puteti vizita Muzeul Marii, un muzeu de Arta Contemporana, iar vechiul port si centrul vechi al orasului sunt obiective obligatorii.
 
Daca vreti sa va aventurati in inima turismului european si sa traiti experienta unica a Rivierei Franceze, cel mai bine ar fi sa va programati un sejur in afara lunilor imposibile. Din acest punct de vedere, perioada iulie-august este extrem de aglomerata si va fi extrem de dificil sa va rezervati camere sau zboruri decente. Mai, iunie sunt luni in care clima (subtropicala, de altfel) este perfecta, iar statiunile nu sunt la fel de aglomerate.
 
Daca va hotarati sa vizitati aceasta parte de lume si nu stiti daca sa va folositi masina personala sau sa luati un bilet de avion, trebuie sa tineti cont de mai multi factori. Pretul biletului de avion, chiar daca este destul de mare, tinde sa egaleze costurile deplasarii cu autoturismul propriu din cauza taxelor de autostrada care, cumulate, pot ajunge la o suma considerabila.