Poarta a-lll-a a cetatii


Picture 095

Reclame

La plimbare prin cetatea Alba-Iulia


Picture 042

Pentru ca maine 1 Iunie de Ziua copilului, momo implineste 89 de ani ii doresc multa sanatate, fericire si un calduros ,,La Multi Ani!”


Pentru ca maine 1 Iunie de Ziua copilului momo implineste 89 de ani ii doresc multa sanatate ,fericire si un calduros ,,La  Multi Ani!''.

Gandirea romaneasca despre liderul politic


Abordarea problematicii liderului politic (omului politic) a preocupat, in contextul evolutiei teoriei politice specifice veacului al XX-lea, si gandirea romaneasca. Geneza, necesitatea, rolul social sau notele definitorii ale personalitatii in general, ale personalitatilor de exceptie in particular (inclusiv ale personalitatilor politice) au constituit coordonatele generale ale demersului explicativ autohton. Indiferent de conceptele sau sintagmele folosite – personalitate de vocatie, om de actiune (C. Radulescu-Motru, I. Brucar, D.D. Rosca), exponent al elitei politice, creator de valori impuse de cerintele timpului, om de stat, valoare suprema, providentiala (D.D. Rosca), erou (cu multiplele sale trasaturi: nonconformist, vizionar, clarificator, reformator, mesager al adevarului, animator al progresului, exponentul spiritualitatii vremii, al sufletului poporului, dragoste fata de neamul sau, indrazneala, agent al ordinii impotriva dezordinii, manifestare autentica a divinului, (St. Zeletin, C. Antoniade, N. Crainic), conducator (propulsat de forta inteligentei, prin calitatile sale deosebite – Tr. Braileanu), om politic (caracterizat de cunoasterea profunda a poporului, intelegerea deplina a intereselor sale nationale, originalitate, absenta viciilor – S. Mehedinti), liderul politic a fost considerat o specie a personalitatii umane, o componenta de baza a elitelor sociale, nu atat pentru calitatile sale intrinseci, cat mai ales pentru rezultatele sale de exceptie in planul actiunii si practicii sociale. Oamenii politici, scria E. Cioran intr-o maniera nietzscheeana, dincolo de perioada in care apar si se manifesta, au trasaturi asemanatoare: ethos agresiv, dorinta de dominatie, activism fara principii, finalitatea actelor sale vizeaza puterea careia ii sacrifica totul, manifestarea lui actionara nu are nimic comun cu morala, prejudecatile etice si religioase constituie un lux, ii afecteaza destinul, mobilul dinamismului si ascensiunii sale iradiaza din ura (virtutea esentiala), ura fata de unii, dragoste fata de altii, se apropie de artist prin actul creatiei, nu este obligat sa creada in ce face, insa trebuie sa reuseasca intotdeauna. Toate aceste calitati se subordoneaza cu necesitate unui interes obiectiv, inexistenta acestuia genereaza tirani sau aventurieri, dar nicidecum oameni politici.

Lideri democrati, totalitari si autoritari


Incercari taxonomice ale liderilor politici contemporani le intalnim la M. Weber, C. Beck & J.Malloy, J. McGregor Burns sau R.G. Schwartzenberg. Tipurile ideale de om politic, analizate de M .Weber (in Le savant et la politique), sunt corespunzatoare celor trei tipuri de dominatie – traditionala, rational-legala si charismatica.
 
Pornind de la premisa genezei puterii si a liderilor J. Burns identifica doua mari tipuri de lideri: 
– liderul transformator, omul politic animat de scopuri inalte si care-si pune amprenta personalitatii sale asupra transformarilor radicale din societate (un gen cu trei specii: liderul intelectual – face apel la idee, ratiune si imaginatie, liderul reformator – percepe pulsul si necesitatea istorica si-si foloseste forta dinamizatoare a vointei de a conduce natia spre un alt viitor posibil, liderul revolutionar – inclinat nu doar spre schimbari partiale, ci actioneaza asupra intregului). 
– liderul tranzactional, omul politic care face apel la puterea utilitara, transforma pozitia, accesul la anumite privilegii in adevarate monede de schimb in relatiile cu adeptii si sustinatorii. 
 
R.G. Schwartzenberg (in Statul spectacol. Eseu asupra si impotriva star-sistemului in politica) distinge: 
– liderul care fascineaza („liderul prefabricat”, inventie a mass-media si a spectacolului politic, aparitia, existenta si evolutia sa se supun regulilor publicitatii si reclamei care consacra starurile din domeniul show-bizului). 
– liderul-om obisnuit (intruchipeaza modelul proiectat de psihologia multimilor: simtul comun, intelepciunea nationala, sporeste sentimentul de siguranta, bucuria identitatii, conformismul). 
– liderul-Tata (originat de mitul biblic, se confunda cu führerul, cu conducatorul, cu acel personaj caruia trebuie sa i te supui in mod neconditionat). 
 
Se acrediteaza ideea ca este legitim sa facem o tipologie a liderilor politici pe criteriul regimului politic in care apar si se afirma din aceasta perspectiva: lideri democrati, lideri autoritari si lideri totalitari. 
 
Liderul democrat reprezinta, dupa R. G. Schwartzenberg, „presedintele-oglinda”, pe care multimea si l-a croit dupa propria sa infatisare si structura spirituala, el reprezinta omul de langa noi, omul obisnuit, nesofisticat, omul cu o viata normala, cu familie si copii, dominat de aceleasi nevoi si aspiratii, intruchipeaza intelepciunea, bunul simt si nevoia de echilibru. 
 
Liderul totalitar si autoritar este ilustrat de “liderul unic”, “liderul-erou”, “liderul-parinte”, in toate ipostazele sub care se prezinta el se confunda cu personalitatea care detine si exercita puterea cea mai mare in comunitatea respectiva, a carei energie si intelepciune insufla maselor o incredere nemarginita. Mussolini, Hitler, De Gaulle, Lenin, Stalin, Mao sau Ceasescu au avut un punct comun – autoritatea charismatica. Ei si-au construit si justificat ascensiunea prin valorificarea totala a imaginii mitice a eroului, a salvatorului, a omului providential care contamineaza multimile, le anuleaza incertitudinile si confera siguranta, le arata calea care trebuie urmata de popor, le garanteaza un viitor ademenitor, croit dupa modelul cunoscut al varstei de aur. El reprezinta inefabilul, vizionarul, simbolizeaza binele, sansa istorica intr-o societate mai buna. 
 
Multimile confera liderului putere absoluta dupa criterii discutabile: anii petrecuti la inchisoare sau in exil in regimul precedent, rezistenta in fata dusmanului, insurgenta in momente dificile, gesturile de ruptura eroica din interiorul propriei caste. Comunicarea cu multimea este episodica si are in ea ceva mistic, grandios. Aparitiile sale publice sunt insotite de o atmosfera de supunere neconditionata si veneratie. Discursurile lui reprezinta adevarate instrumente ale cunoasterii (Cartea rosie a lui Mao, Cartea verde a lui Gadafi, Mein Kampf a lui Hitler, Cuvantarile lui Ceausescu etc), devin litera de lege pentru toti adeptii. Fermitatea propagandei de partid – afisata prin sloganurile cunoscute: „crede, supune-te, lupta!”, „Mussolini are intotdeauna dreptate!”, „Dusmanul de clasa nu doarme!”, „Partidul are intotdeauna dreptate!”,- a amplificat dependenta si obedienta multimilor fata de conducator.
 
Imaginea publica a conducatorului, in sistemele politice totalitare si autoritare, concorda in mare masura cu reprezentarile multimii despre lider: personalitate autoritara, razboinica si seducatoare. „Principalul scop al liderilor unui sistem totalitar, opina B. Ficeac, nu este de a stapani prin forta sau a-si distruge adversarii, ci de a-si determina supusii sa gandeasca sincer asa cum vor ei, conducatorii”.
 
Liderul comunist, specie a liderilor totalitari si autoritari, se impunea dupa o reteta exersata in timp, fara putinta de a da gres: falsificarea biografiei (se confunda cu evenimentele cele mai rezonante din istoria natiei sale, fiind socotit initiatorul si strategul lor), asocierea liderului cu partidul, poporul si patria, proiectarea imaginii de salvator al natiunii (strateg al prosperitatii poporului, continuator al traditiilor istorice nationale, ilustru comandant de osti), supralicitarea vocatiei de vizionar si calauzitor neobosit al destinului multimii, de om politic cu anvergura continentala si mondiala. 

 

Leadership-ul politic


Viata politica constituie, in genere, o emergenta, concurentiala. In disputa pentru putere, actorii principali clasa politica, elitele politice, partidele politice impun in prim-planul confruntarii si al ofertei atat programe, cat si lideri, iar deznodamantul luptei politice, de cele mai multe ori, este determinat de catre dimensiunile personalitatii conducatorilor. Liderul politic poate fi privit din mai multe perspective simbolice: elitista (V. Pareto, M. Weber, G. Mosca, R. Michels, C. Radulescu-Motru) ca individ care isi dobandeste statutul si rolul de exceptie pe scena politica in virtutea unor calitati naturale deosebite, inteligenta, curajul, puterea de munca, vocatia mesianica, predispozitia spre actiune, psihologica si psihanalista (E. Erikson, H. Lasswell) succesul si notorietatea publica fiind considerate drept parghiile de rezolvare si compensare ale frustratiilor juvenile refulate, sociologica (M. Weber, S. Moscovici) care supraliciteaza calitatile liderului prin originea acestora in ceva suprauman, inaccesibil cunoasterii, charisma, ori artistica (R.G. Schwartzenberg) care priveste liderul politic, prin similitudine cu lumea show-biz-ului, ca o vedeta a spectacolului si marketingului politic, model-imagine construit de oameni specializati in arta persuasiunii si comunicarii ce se legitimeaza ca sef „institutional al unui grup si care, prin prezenta sau activitatea sa, influenteaza, conduce, reprezinta, exprima interesele unui grup, formuleaza scopurile si elaboreaza strategiile si tacticile politice (…) care sa corespunda atat asteptarilor grupului, cat si necesitatilor momentului”. Asadar, leadership-ul politic reprezinta suma si rezultatul, de context, a unor capacitati intelectuale si practice in arta de conducere.

Caracteristicile procesului de comunicare


Ca proces, comunicarea presupune o serie de caractristici, si anume: 
– comunicarea este un proces uman.
– comunicarea este un proces constient.
– comunicarea este procesul prin care se creeaza o anumita semnificatia.
– comunicarea este un proces continuu.
– comunicarea este procesul prin care se construieste sensul atitudinilor si comportamentul oamenilor.
– comunicarea se naste in contex. 
– comunicarea este un proces simbolic.
– comunicarea este un proces in care feedback-ul are un rol crucial.
– comunicarea este un proces complex.
– comunicarea este un proces ireversibil (impactul pe care mesajul il poate avea asupra celui care l-a receptat).

Scopul comunicarii


Ori de cate ori vorbim sau scriem, incercam sa convingem si sa ne convingem, sa explicam ,sa informam sau sa fim informati, sa educam,sa impresionam, sa amuzam si sa ne amuzam, a ne exprima puncte de vedere, sau sa indeplinim orice alt obiectiv, prin intermediul procesului de comunicare, urmarim intotdeauna patru scopuri principale:
 
– sa fim auziti sau cititi (receptati). 
 
– sa fim intelesi. 
 
– sa fim acceptati.
 
– sa provocam o reactie (schimbare de comportament sau de atitudine, a unei opinii).

Relatiile publice si marketingul


Marketingul reprezinta o tehnica de gestiune care se deruleaza in patru faze succesive: definirea unui produs, fixarea pretului acestuia, stabilirea distributiei sale, vanzarea sa. De fapt, este activitatea de prospectarea produselor si a pietelor astfel incat produsele sa fie distribuite pe pietele unde se pot vinde sau cumpara la preturile cele mai avantajoase, deci la preturi rezonabile, calitate buna, aspect atragator. Atunci cand deciziile de marketing au fost luate, comunicarea le va face cunoscute.
In activitate de relatiile publice pentru relationist, demersul marketingului este util de doua ori. Pe de o parte, daca ii este asociat, va putea contribui la luarea deciziei celei mai intelepte. Chiar daca definirea parametrilor indicate nu intra in sarcina lui, el poate aduce un punct de vedere unic asupra mediului si a climei care va putea orienta decizia. Pe de alta parte, cunoscand elementele marketingului, relationistul va putea favoriza o faza sau alta a comunicarii, axand aceste elemente in jurul unei calitati particulare a produsului, al pretului competitive, al disponibilitatii. 
Relatiile publice intevin in mica masura la nivelul marketingului comercial. Dar, daca este vorba de marketing social, politic sau religios, ele sunt strans legate de acesta. Intrucat se pune problema aici de a face sa se accepte un comportament precum protejarea mediului, alegerea unei pesonalitati politice sau participarea la activitati religioase. Ne aflam in domeniul ideilor, si nu in cel al produselor, iar scopul este de a crea legaturi pozitive intre aceasta idée si publicul-tinta.

Conceptul de comunicare


Comunicarea reprezinta un proces de interactiune intre persoane, grupuri, ca relatie mijlocita prin cuvant, imagine, gest, simbol sau semn. Prin intermediul ei, indivizii isi impartasesc cunostinte, experiente, interese, atitudini, simtaminte, opinii, idei. 
 
Privita ca proces, comunicarea consta in transmiterea si schimbul de informatii (mesaje) intre persoane. Comunicarea, inseamna a spune celor din jur cine esti, ce vrei, pentru ce doresti un anumit lucru si care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-ti atinge telurile. In acest sens, a comunica inseamna si a tacea, a astepta raspunsul, reactia celui caruia ai vrut sa-l anunti ca existi si chiar vrei sa-i spui ceva. 
 
Comunicarea, este definita de catre majoritatea specialistilor ca un proces prin care un emitator transmite o informatie receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte. 
 
Incercand sa confere comunicarii o nuanta de rigoare, Scoala de la Palo Alto, a formulat principii (axiome) ale comunicarii. Acestea sunt: 
– „comunicarea este inevitabila” sau „non-comunicarea este imposibila”, conform acestui principiu tot omul comunica, orice comportament are valoare comunicationala, indiferent daca exista sau nu indicii, semne sau semnale. 
– „comunicarea se dezvolta pe doua planuri: planul continutului si planul relatiei. Primul ofera informatii, iar al doilea ofera informatii despre informatii” 
– „comunicarea este un proces continuu ce nu poate fi abordat in termeni cauza-efect sau stimul-raspuns”, aceasta se datoreaza faptului ca, omul, comunica in fiecare moment cu intreg trecutul sau si cu toate experientele acumulate. 
– „comunicarea se bazeaza atat pe informatie in forma digitala (procesata de sistemul nervos central), cat si pe informatie analogica (procesata de sistemul neurovegetativ)”. 
– comunicarea implica raporturi de putere intre parteneri, iar schimburile care au loc intre ei pot fi simetrice sau complementare, in schimburile simetrice partenerii comunica de pe pozitii de egalitate, iar in schimburile complementare, adopta comportamente compatibile sau joaca roluri distincte, au putere diferita, statut social sau ierarhic diferit. 
– comunicarea implica procese de acomodare si ajustare a comportamentelor, oamenii sunt diferiti, percep diferit realitatea si au interese obiective diferite.