Activitatea antreprenoriala

Activitatea antreprenoriala reprezinta un proces care include in structura lui 10 actiuni distincte: 

– identificarea oportunitatilor de afaceri. 

– conceperea viziunii asupra demersului antreprenorial pornind de la reevaluarea necesitatilor de schimbare.

– evaluarea propriilor performante antreprenoriale si adoptarea deciziilor referitoare la derularea initiativei antreprenoriale.

– implementarea viziunii antreprenoriale prin organizarea afacerii. 

– procurarea echipamentelor. 

– asigurarea fortei de munca competente. 

– aprovizionarea cu materii prime.

– realizarea marketingului aferent afacerii. 

– vanzarea produselor si/sau serviciilor.

– subcontractarea si atragerea de colaboratori externi pentru activitatile pentru care nu se dispune de competentele si mijloacele necesare. 

 

Caracteristicile activitatii antreprenoriale. 

 

Ansamblul actiunilor antreprenoriale care alcatuiesc procesul prezentat anterior prezinta cateva caracteristici: 

– este un act de vointa umana. 

– se produce la nivelul unei firme economice. 

– implica o schimbare de stare a firmei. 

– este un sistem holistic (sistemic).

– este un proces dinamic. 

– este un demers unic. 

– implica numeroase variabile. 

– rezultatul antreprenorial depinde de numerosi factori.

Evaluarea formala a oportunitatilor

Evaluarea formala se mai numeste si studiul de fezabilitate. Acest studiu cuprinde urmatoarele elemente: 

 

Descrierea generala a afacerii care include: 

– prezentarea afacerii in care se doreste sa se intre. 

– prezentarea produsului sau serviciului care urmeaza sa se vanda. 

– precizarea clientilor principali si a motivelor pentru care clientii vor cumpara produsul. 

 

Descrierea produsului sau serviciului 

Pentru ca produsul sa aiba succes el trebuie sa fie fezabil din punct de vedere tehnic, sa aiba unele avantaje competitive (concurentiale) iar costul sa fie acceptabil. Evaluarea acestor aspecte se face din doua puncte de vedere: 

– stadiul de elaborare al produsului – trebuie sa se precizeze daca produsul se afla in stadiul de idee, in stadiul de prototip, stadiu de licenta sau stadiu de comercializare. Se realizeaza fotografii ale produsului si se cere parerea specialistilor. 

– punctele tari si punctele slabe – se precizeaza cu obiectivitate atuurile produsului (punctele tari) cat si dezavantajele (punctele slabe). 

 

Fezabilitatea de marketing 

Fezabilitatea de marketing cuprinde evaluarea preliminara a pietei pentru a se obtine informatii despre: 

– potentialul pietei produsului avut in vedere.

– evaluarea concurentei. 

– evaluarea elementelor care pot face produsul vandabil. 

 

Fezabilitatea de marketing trebuie sa analizeze urmatoarele aspecte: 

– marimea si tendintele pietei – se procura datele cu privire la volumul de vanzari trecute si prezente si se face estimarea vanzarilor viitoare in unitati fizice si valorice. 

– evaluarea concurentei – se identifica toti competitorii care ofera produse identice sau similare si se prezinta modalitati prin care s-ar putea depasi avantajele competitive ale concurentilor. 

– cota de piata – se calculeaza ca procent din totalul vanzarilor de pe piata. Estimarile trebuie sa fie realiste. 

– tehnicile de marketing folosite – se prezinta metodele si tehnicile de marketing pentru a vinde si distribui produsul sau serviciul respectiv. 

 

Fezabilitatea tehnica sau a productiei

– se apreciaza cantitatile de materiale, timpul necesar pentru productie, structura calificarii personalului, echipamentele si spatiile de productie necesare. 

 

Fezabilitatea factorului uman 

– se intocmeste o situatie privind principalele calificari si competente manageriale de asigurare si dezvoltare a resurselor umane (principalele calificari ale personalului, directiile de pregatire si performantele acestuia). 

 

Fezabilitatea financiara 

– se pune problema stabilirii sumei de bani necesare initierii afacerii. Se fac estimari ale fondurilor necesare. Aceste estimari vor permite bancilor sau investitorilor sa-si formeze o idee asupra necesarului de finantat si sa decida daca vor fi dispusi sa finanteze afacerea. 

 

Evaluarea riscurilor 

– chiar daca din procesul de evaluare s-a ajuns la concluzia ca se poate initia afacerea este necesara inca o revizuire finala si o evaluare a riscurilor. Daca in aceasta etapa se constata ca riscurile sunt prea mari, intreprinzatorul poate lua decizia sa nu se implice in afacere. Cele mai importante riscuri si probleme majore pot fi: 

– o piata foarte mica pe care nu se poate supravietui desi produsul este unic.

– incapacitatea de a produce la un pret competitiv intrucat concurentii sunt puternici si pot reduce preturile pentru a elimina noul venit (intrusul).

– imposibilitatea de a introduce si un alt produs. 

– lipsa controlului produsului daca produsul este doar o componenta a unui produs complex realizat de alta firma. 

– imposibilitatea realizarii unei cresteri rapide in primii doi ani, fapt ce poate reduce eficienta produsului.

Evaluarea informala a oportunitatilor

Este un mijloc rapid si simplu de selectie a oportunitatilor de afaceri si determina gradul in care acestea merita sa li se acorde in continuare atentie. Metodele de evaluare informala a oportunitatilor ce pot fi folosite sunt: 

 

Acceptul spontan – daca o oportunitate de afaceri este prezentata la 10 prieteni si ei sunt incantati de ea, atunci merita sa i se acorde atentie in continuare. Apoi se cere parerea la alte 20 de persoane necunoscute. Daca si ele sunt incantate de idee vor fi intrebate daca vor cumpara produsul, daca eventual ar cumpara produsul sau nu ar cumpara. Daca raspund ca ar cumpara trebuie intrebati cat ar fi dispusi sa plateasca. Daca prietenii nu sunt incantati de produs, probabilitatea ca strainii sa accepte produsul este mica. 

 

Testul similaritatii – acest test trebuie realizat in cadrul produselor care se adreseaza unui segment de piata mai mic. Cand piata este mai mica ea nu poate asimila doua produse asemanatoare. Daca piata este mai mare s-ar putea ca si acest produs similar cu altele sa fie acceptat. Pe de alta parte, chiar daca produsul are pretentia de a fi nou si diferit de celelalte produse de pe piata, trebuie cercetata cu atentie marimea pietei. 

 

Testul bancherului – acest test consta in prezentarea ideii de afaceri unui bancher. Daca bancherul nu agreeaza ideea, aceasta trebuie reevaluata deoarece bancherul are experienta si un simt deosebit a ceea ce se intampla pe piata. 

 

Testarea prototipului – elaborarea unui prototip poate fi costisitoare, insa nu va fi atat de costisitoare in cazul esecului cand produsul nu se vinde. In cazul in care produsul va fi realizat in cantitati mari, prototipul elaborat va trebui sa fie comercializat printr-un magazin cu amanuntul la un pret la care se spera ca va fi vandut cand va incepe productia de masa. 

Erori frecvente in evaluarea oportunitatilor

Evaluarea unei idei de afaceri poate fi elementul decisiv in intelegerea dezvoltarii afacerii. De aceea intreprinzatorul trebuie sa stie sa evite cateva erori care se pot face in procesul evaluarii oportunitatii. 

 

Subiectivismul – multor intreprinzatori le lipseste obiectivitatea atunci cand evalueaza potentialul unei afaceri. Tehnicienii sunt inclinati sa supraevalueze calitatea produsului respectiv. Ei pot scapa din vedere multe alte elemente de detaliu, acest lucru putand fi evitat prin investigarea riguroasa a tuturor ideilor care vin in legatura cu afacerea. 

 

Cercetarea superficiala a pietei – de multe ori unii intreprinzatori nu constientizeaza importanta studiului pietei atunci cand pun bazele unei afaceri. Ei sufera de asa numita „miopie” manageriala. Altii nu inteleg ca trebuie sa aiba in vedere si durata ciclului de viata atunci cand se introduce un produs nou. Nici un produs nu devine profitabil instantaneu, nu se vinde de la sine si nu va avea succes o vesnicie. Intreprinzatorii nu trebuie sa aiba in vedere doar ciclul de viata al produsului ci sa si cunoasca faptul ca un produs la momentul potrivit este deosebit de important pentru succesul afacerii. Aceasta sincronizare este capitala. Ei trebuie sa intervina atunci cand fereastra oportunitatii este larg deschisa. 

 

Neintelegerea corespunzatoare a cerintelor tehnice – introducerea unui produs sau serviciu presupune de multe ori folosirea unor tehnici noi. Neanticiparea diferentelor tehnice care pot aparea in proiectarea si realizarea noului produs poate duce la esec. Intreprinzatorii nu pot prevedea totul atunci cand studiaza proiectul inainte de a-l initia. Aparitia unor modificari tehnice neprevazute duce in mod frecvent la irosirea timpului si cresterea costurilor. 

 

Estimari financiare optimiste – o greseala obisnuita care se face la introducerea unui produs nou este estimarea foarte optimista a fondurilor necesare pentru realizarea produsului. Uneori intreprinzatorii sunt ignoranti in domeniul financiar sau pot fi victimele unor estimari necorespunzatoare. Destul de des costurile necesare introducerii unui produs nou sunt estimate la doar 50% din necesitatile reale. 

 

Ignorarea prevederilor legale – orice afacere trebuie sa se supuna unor restrictii legale. Normele de protectie a asigurarii muncii, normele privind protectia consumatorului, normele de igiena, normele de protectia mediului, de comercializare, protectia partenerilor si marcilor sunt toate elemente care nu trebuie sa fie scapate din vedere, pentru ca neluate in seama pot duce la prabusirea afacerii.

Manipularea materialelor

Manipularea, in sens general, este deplasarea intr-un sistem de referinta dat, a obiectului manipulat dintr-o pozitie spatiala oarecare, dar cunoscuta, intr-o pozitie spatiala univoc determinata in timp, urmata sau nu de mentinerea temporara intr-o locatie predeterminata spatial. 

 

Nivelul 1: alimenteaza sectia cu semifabricate si materii prime si transporta piesele finite in afara sectiei. Zona dedicata acestui nivel este una destul de mare. 

 

Nivelul 2: semifabricatele sau materiile prime, respectiv piesele finite sunt transportate intre departamente. Zona pe care functioneaza echipamentele logistice este una mult mai restransa. 

 

Nivelul 3: echipamente ce manipuleaza piese intre punctele de lucru din interiorul unei sectii. Miscarea aici este realizata pe o zona restrictionata si este de tip punct cu punct.

Etapele de proiectare a infrastructurii sistemului de productie din alt unghi

1. Proiectarea produsului (=> desen de executie, desen de asamblare, lista componentelor).

 

2. Proiectarea procesului (=> fluxul/planul operatiilor, necesarul de masini si costurile aferente, necesarul de materiale).

 

3. Organizarea infrastructurii (layout-ului) si a sistemului de manipulare materiale (=> diagrama layout-ului, cerintele si costurile sistemului de manipulare materiale).

 

4. Determinarea necesarului de personal si calcularea costului total al unitatii de productie.

 

5. Planul de amplasare al birourilor si al celorlalte facilitati.

 

6. Planul de amplasare al intreprinderii/sistemului de productie.

Etapele de proiectare a infrastructurii sistemului de productie

Acestea sunt in general:

– alegerea produsului 

– impartirea produsului pe componente. 

– stabilirea procesului de fabricatie pentru fiecare componenta ce urmeaza a fi fabricata in SP. 

– stabilirea secventelor de asamblare. 

– normarea operatiilor. 

– combinarea liniilor de asamblare cu posturile de lucru. 

– analiza fluxului de materiale. 

– stabilirea relatiilor inter-departamente. 

– stabilirea layout-ul fiecarui post de lucru. 

– identificarea necesarului de personal. 

– determinarea necesarului de spatiu. 

– selectarea echipamentului pentru manipularea materialelor. 

– determinarea spatiului intregului sistem de productie. 

– schitarea spatiului necesar. 

– finalizarea planului de constructie. 

– reverificarea intregului plan de catre toate departamentele sistemului de productie. 

– aprobarea proiectului. 

– punerea in practica a proiectului. 

– demararea productiei. 

– adaptarea proiectului final in functie de rapoartele de productie obtinute in urma fabricarii primelor produse (modificarea timpilor de productie sau ai celor auxiliari-chiar stabilirea unui sistem de normare propriu procesului de fabricatie, nu neaparat standardizat). 

Criterii de evaluare a oportunitatilor de afaceri

Durata de viata – fiecare oportunitate are o durata de viata specifica care depinde de natura afacerii. Orice afacere parcurge 4 stadii: inceput, crestere, maturitate, declin. Intervalul de timp in care o investitie are un potential maxim de succes este denumit „fereastra oportunitatii”. Aceasta fereastra se inchide si se deschide in functie de conditiile pietei si de afacerea in sine. In faza de inceput, fereastra oportunitatii este larg deschisa pentru ca lipseste concurenta sau este foarte redusa. Pe masura ce produsele parcurg ciclul de viata, concurenta creste, cerintele clientilor se modifica, profitul scade si fereastra incepe sa se inchida. Trebuie precizat ca este dificil sa se stabileasca momentul cand aceasta fereastra se va inchide. Analiza atenta a duratei de viata si a profitului estimat in diferite faze poate oferi o imagine a potentialului oportunitatilor. 

 

Marimea pietei – este un criteriu esential in evaluarea oportunitatilor cel putin din doua motive: 

– piata unui produs trebuie sa fie suficient de mare pentru a fi atractiva.

– marimea pietei poate influenta nivelul investitiilor cerut pentru exploatarea ei. 

De regula este de preferat o piata cat mai mare. Uneori sunt de preferat si pietele mici, intrucat pietele mari atrag concurenti, iar investitiile pot fi destul de mari. Prin concentrarea pe o nisa de piata specializata, o firma noua poate elimina cheltuielile ocazionate de distributia extensiva si organizarea vanzarii. Nisele de piata pot oferi avantaje firmelor noi dispunand de resurse limitate. 

 

Protectia fata de concurenti – pentru ca o idee de afaceri sa devina o oportunitate viabila ea trebuie sa fie protejata fata de concurenta. Cel mai sigur mod de protectie se face prin patente, marci de fabrica, sau marci de comert. Uneori este foarte dificil de a asigura protectie pe toata durata produsului (de exemplu produsele electronice au mari dificultati in recuperarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare datorita rapiditatii aparitiei produselor concurente). 

 

Investitia ceruta – o oportunitate de afaceri este cu atat mai viabila cu cat investitia ceruta nu este prea mare. In multe cazuri, o oportunitate poate fi costisitoare si nu aduce destul de repede elemente substantiale intreprinzatorului. Finantarile succesive reduc participarea acestuia la un nivel care nu-i rasplateste efortul depus si riscul asumat. O oportunitate costisitoare, desi dezirabila, poate deveni prohibitiva pentru intreprinzatorul care nu are suficient capital. In acest fel, multe idei de afaceri valoroase nu se vor fructifica pentru ca intreprinzatorul nu detine nici partial capitalul pentru investitii (adesea, investitorii doresc ca intreprinzatorii sa se implice si din punct de vedere financiar suficient de mult). 

 

Gradul de risc – orice afacere presupune asumarea unui anumit risc. Acesta nu trebuie sa fie prea mare si nici hazardat. Riscul asumat trebuie sa fie calculat. Gradul de risc depinde de: 

– nivelul capitalului investit. 

– perioada de timp.

– gradul de noutate al produsului. 

– gama de fabricaţie. 

– gradul de imitare al produsului. 

Daca intreprinzatorul detine o singura afacere, gradul de risc este mai mare. Daca intreprinzatorul va finanta mai multe afaceri, isi va dispersa riscul. 

 

Originalitatea – o afacere va avea succes mai mare cu cat va fi mai originala. Originalitatea poate varia de la o singura adaptare la o idee cu totul noua. O idee originala se deosebeste de o idee mai putin originala prin stadiul din faza initiala. Aceasta distinctie se bazeaza pe introducerea unui nou procedeu tehnologic pentru realizarea unui produs si pe nevoia servirii a noi segmente de piata. Originalitatea este determinata de perioada de timp. Ea se concretizeaza de cele mai multe ori prin diferentierea produsului. Pretul nu va constitui o problema atunci cand produsul ofera avantaje superioare fata de produsele concurentilor. 

 

Castiguri acceptabile – o oportunitate trebuie sa asigure un castig acceptabil pentru a justifica asumarea riscului antreprenorial. Termenul „acceptabil” este o notiune relativa care depinde de: 

– volumul capitalului investit. 

– termenul de recuperare al investitiei. 

– gradul de risc asumat. 

– alternativele existente. 

Oportunitatile de afaceri care presupun un capital substantial, o durata mare de recuperare si grad de risc ridicat nu pot fi luate in considerare desi pot aduce venituri considerabile in timp. Un castig este considerat acceptabil numai daca se ia in considerare costul de oportunitate care variaza de la o perioada la alta, astfel, ceea ce poate fi atractiv pentru o persoana poate fi neatractiv pentru alta datorita unei disponibilitati mai atractive.

De ce este necesara o evaluare a oportunitatilor de afaceri?

Odata identificata oportunitatea de afaceri este necesar ca ea sa fie evaluata in mod corespunzator. Nevoia evaluarii oportunitatilor se impune din doua motive: 

 

Evaluarea corecta si obiectiva a oportunitatilor reduce probabilitatea ca decizia de a intra in afaceri sa se reduca doar la intuitie. Deseori, intreprinzatorii de succes au o intuitie deosebita in evaluarea sanselor de reusita in afaceri, insa intuitia nu este o caracteristica universala proprie tuturor intreprinzatorilor. Uneori intreprinzatorii pot avea o viziune fixista asupra potentialului produselor oferite, ei vazand doar obiectivul urmarit, nu si piedicile, dificultatile in realizarea acestuia. 

 

Oferirea eventualilor investitori a unei evaluari bine documentate a afacerii. Investitorii sunt foarte atenti si rigurosi cand investesc in afaceri si nu vor lua in considerare afacerile care nu au pregatita documentatia necesara care sa evalueze afacerea. Investitorii aleg doar cateva afaceri potentiale in care doresc sa investeasca. Evaluand oportunitatea, intreprinzatorul trebuie sa argumenteze si sa confirme asteptarile favorabile ale investitorilor si sa infirme indoielile cu privire la reusita afacerii.

Cateva caracteristici ale antreprenorilor

Determinare si perseverenta – mai mult decat oricare alt factor, dedicarea totala catre succes ca antreprenor poate depasi obstacolele. Determinarea puternica si perseverenta pot face un antreprenor sa faca fata oricaror greutati pe care alte persoane le-ar considera insurmontabile si chiar pot compensa lipsa de experienta si de indemanare a personalului angajat. 

 

Dorinta de a castiga – antreprenorii examineaza o situatie, determina cum isi pot mari sansele de castig si trec mai departe. Ca rezultat, riscurile considerate mari de persoanele obisnuite sunt riscuri mari pentru anreprenori. 

 

Cautarea feedback-ului – antreprenorii eficienti sunt adesea descrisi ca avand capacitatea de a invata repede. Spre deosebire de alte persoane, ei au si dorinta puternica de a sti cat de bine se descurca si cum isi pot imbunatati rezultatele. Feedback-ul este important deoarece antreprenorul doreste sa invete din greseli si din experiente anterioare. 

 

Rezolvarea problemelor persistente – antreprenorii nu sunt intimidati de situatii dificile. Increderea in sine si optimismul general il fac sa vada imposibilul ca pe ceva ce doar necesita mai mult timp pentru a fi rezolvat. Problemele simple il plictisesc, antreprenorii sunt extrem de persistenti, insa sunt realisti in a aprecia ceea ce pot si ceea ce nu pot sa faca si unde au nevoie de ajutor pentru rezolvarea unor probleme dificile, dar de ne-evitat.

 

Initiativa si responsabilitate – antreprenorii au fost intotdeauna considerati persoane independente, ei cauta si preiau initiativa, se pun in situatii in care sunt personal raspunzatori pentru succesul sau esecul intregii operatiuni. Le place sa se implice in probleme in care impactul lor personal sa poata fi masurat. 

 

Orientare spre oportunitati – un lucru care ii diferentiaza clar pe antreprenori este concentrarea spre oportunitate mai mult decat spre resurse, structura sau srategie. Cand se hotarasc sa intreprinda o actiune, o fac intr-un mod calculat, incearca sa faca totul pentru a obtine cat mai multe sanse de castig, dar evita sa-si asume riscuri ce nu sunt necesare. 

 

Toleranta pentru esec – antreprenorii folosesc esecul ca pe o experienta din care pot invata ceva. Cei mai eficienti antreprenori sunt cei care se asteapta la dificultati si nu sunt dezamagiti, descurajati sau deprimati de un esec. 

 

Incredere in sine si optimism – desi antreprenorii intampina adesea obstacole majore, increderea in abilitatile personale ii determina sa le depaseasca si ii face pe ceilalti sa-si mentina propriul optimism. 

 

Realizarea de viziuni – antreprenorii stiu unde vor sa ajunga. Ei au o viziune sau concept despre ceea ce vor sa fie firma lor. De exemplu, Steve Jobs de la Apple Computers dorea ca firma sa sa produca microcomputere ce pot fi folosite de oricine, de la copiii din scoli pana la oamenii de afaceri. Nu toti antreprenorii au viziuni predeterminate pentru firmele lor, unii isi dezvolta viziunea in timp, constientizand ce este firma si ce poate ajunge. 

 

Nivelul mare de energie – cantitatea mare de munca depusa de antreprenori presupune din partea acestora existenta unei energii superioare. Multi antreprenori isi dozeaza cantitatea de energie monitorizand cu grija ce mananca, ce beau, fac exercitii fizice si stiu cand sa se retraga pentru relaxare. 

 

Creativitatea si spiritual de inovatie – creativitatea a fost privita timp indelungat ca ceva genetic, cu care te nasti si nu o poti dobandi, insa un curent in continua crestere afirma ca aceasta poate fi invatata. 

 

Independenta – frustrarea in fata sistemelor birocratice, impreuna cu dorinta de a “face o diferenta” ii face pe antreprenori niste persoane foarte independente care doresc sa faca lucrurile in felul lor. Totusi antreprenorii nu iau toate deciziile, ci doresc ca autoritatea sa ia deciziile importante. 

 

Lucrul in echipa – dorinta de independenta si autonomie nu il opreste pe antreprenor sa doreasca lucrul in echipa. De fapt, in timp ce antreprenorul stie clar unde se afla firma (sau unde ar dori sa se afle) personalul se ocupa de activitatile “de zi cu zi ” din firma. 

 

Abilitati manageriale – aceasta nu reprezinta o caracteristica absolut necesara a antreprenorilor, insa este important de stiut ca si de acest tip de cunoastere este nevoie pentru a fi un antreprenor de succes. 

 

Antreprenorul este un actor principal si un simbol al economiei de piata, rolurile si contributia antreprenorilor se amplifica substantial, simultan cu manifestarea lor pe plan calitativ superior.